Preotie, partea 2

Înainte de am discuta Alma capitolul 13, trebuie să stabilim niște definiții, bazate pe discuție în partea 1.

Preoție
Preoție este o asociația. Când cineva este ordinat ca preot în biserica, intră în asociația preoțească de oameni. Aceasta asociație omenească este accesibilă numai pentru bărbați, și ei au grijă de lucruri administrative. Dar preoția, despre care citim în scripturi (Alma 13, D&L 84, etc) este o asociația cerească. Sunt mai multe niveluri, cum cineva se aproprie de Dumnezeu. Primul nivel este asociere  cu îngeri și ultimul nivel este asociere cu Dumnezeu Însuși (D&L 84:19-22). Și oricine poate să ia legătură cu cerul: adulți și copii, bărbați și femeii.


Rânduială
Ieri am avut o mică realizare, cum m-am dus la plimbare cu câței. O rânduială este ceva pe care Dumnezeu a rânduit-o. El a rânduit, de exemplu, ca soarea să se ridică în fiecare dimineață, iarnă să vină în fiecare an, câmpurile să se înflorească în fiecare primăvară. Toata lumea naturală funcționează prin rânduieli. Noi avem niște rituale și le numim „rânduieli”, dar de fapt sunt numai exerciții, care ne învață să devenim, să trăim conform voia lui Dumnezeu. Deci rândiueli sunt lucruri, care ne permit să stăm cu confidență în față lui Dumnezeu (care se numește „puterea divinității”, D&L 84:20). Aceste rânduieli includ pașii care trebuie luate pentru a ne pregăti, lucruri care Hristos face ca să ne purifică, și probabil și momentul în care Dumnezeu apară.

Autoritatea
Autoritate în contextul preoției nu înseamnă putere sau control asupra cineva--„Nici o putere sau nici o influență nu poate și nici nu trebuie să fie menținută în virtutea preoției” (D&L 121:41). Autoritate înseamnă autenticitate. Exact cum autoritatea lui Dumnezeu se găsește în mesajul lui pentru că este adevărat, sau în predarea mesajului că este mesajul Lui (D&L 1:6), noi am putea să punem mărturie autentică pentru că am atesta că Dumnezeu ne a apărut. Mărturia ar fi reală, și autenticitatea mărturii ar fi „autoritatea” noastră.

Cheile
În biserica am observat că multe ori confundăm cheile cu responsabilitătii preoției. Dar responsabilitățiile sunt asociați mai mult cu oficii în biserică, care oficii sunt mai mult independent de preoție și sunt din mare invenții noi bazate pe nevoile biserica modernă. De exemplu, regulile despre care grupă de vârstă are voie să pregătească sau distribuească împărtășania sunt inovații noi, dacă considerăm că în trecut, femeile au pregătit masa de împărtășanie și fiecare duminică, toți membri bisericii distribuiește pâinea și apa unul către altul. Noi vorbim de cheile, dar nu le explicăm suficient. Eu cred că cheile înseamnă aces la ceva, sau un mod de a deschide o ușă sau de a face o legătură care nu era acolo până atunci. Dacă nu deschidem ușa, nu accesăm nimic noi, și nici nu avem autoritate în acest lucru. De exemplu, dacă ai descoperit pentru tine cum să te rogi ca să și primești un răspuns la întrebările tale, sau cum să postezi ca să primești revelație, atunci ai o cheie, cu care poți să te aproprii de Dumnezeu. Dacă nu-o folosești cheia sau nu pui în practică, nu are nici un folos.

Acuma putem discuta ce a explicat Alma în capitolul 13:

 1 Şi iarăşi, fraţii mei, aş dori să vă îndrept minţile înainte, la timpul când Domnul Dumnezeu a dat aceste porunci către copiii Săi; şi aş dori ca voi să vă amintiţi că Domnul Dumnezeu a rânduit preoţi potrivit ordinului Său cel sfânt, care era potrivit ordinului Fiului Său, ca să propovăduiască aceste lucruri către popor.
Ce înseamnă potrivit? Înseamnă că „are însușiri comune cu altceva, ... asemenea.” Rânduirea preoților era potrivit ordinului lui Dumnezeu. Ce înseamnă ordin? (Eu folosesc Dicționar Webster din 1828 în engleză multeori, cel mai bun dicționar din timpul lui Joseph Smith, ca să descoper cum a înțeles el lucrurile.) Ordin poate să înseamnă poruncă, că Dumnezeu a poruncit să fie așa, sau poate să fie rang, cum Dumnezeu ne cheamă să intrăm în rangul Fiului Său, sau poate să fie frăție religioasă, ca să intrăm în asociația despre care am scris înainte.

  2 Şi acei preoţi au fost rânduiţi (ordinați) după ordinul Fiului Său în aşa fel încât poporul să poată cunoaşte în ce fel să-L aştepte pe Fiul Său pentru mântuire.
Deci modul în care ordinarea se întâmplă este important, pentru că ne învață cum să ne așteptăm pe Hristos pentru mântuire. Cum erau acești preoți rânduiți? Am înțeles din D&L 84 unde am citit că ei au devenit preoți pentru că au stat în prezența lui Dumnezeu, și au frăție cu Hristos--au primit preoția cerească de la Dumnezeu. Să facem parte în frăția aia este scopul mântuirii.

  3 Şi acesta este felul în care ei au fost rânduiţi—fiind chemaţi şi pregătiţi încă de la crearea lumii, potrivit previziunii făcute de Dumnezeu, potrivit cu marea lor credinţă şi cu faptele lor bune; în primul rând, fiind lăsaţi să aleagă binele sau răul; de aceea, fiindcă au ales binele şi pentru că au dovedit nespus de mare credinţă, ei sunt chemaţi cu o chemare sfântă, da, cu acea chemare sfântă care a fost pregătită prin şi după o mântuire pregătitoare pentru aceştia.
Întrebare: despre ce avea previziuni Dumnezeu? Că acești indivizi va fi destul de drepți sau demni, ca să facă munca, și de aia erau ei chemați? Eu nu cred că Dumnezeu este așa părtinitor. Eu propun că Dumnezeu nu a predeterminat cine va fi mare preot, ci a predeterminat chemarea și rânduieli (pașii pregătitoare), în acordare cu previzionii făcute de El că vom avea nevoie de ajutor. În unele cercuri acest plan este cunoscut ca planul salvării, și este valabil pentru noi toți.

  4 Şi astfel, ei au fost chemaţi la această chemare sfântă datorită credinţei lor, în timp ce alţii au respins Spiritul lui Dumnezeu din cauza tăriei inimilor lor şi a orbirii minţilor lor, pe când, dacă nu ar fi fost aceasta, ei ar fi avut un privilegiu tot atât de mare ca şi fraţii lor.
Acest verset confirmă că chemarea prevăzută era disponibilă pentru toți. Cine primește chemarea depinde de credința lui și faptele lui bune, nu depinde de ceva listă predeterminată de oameni speciale.

  5 Sau, în sfârşit, pentru întâia oară ei au fost în aceeaşi situaţie ca şi fraţii lor; astfel, această chemare sfântă fiind pregătită încă de la crearea lumii pentru aceia care nu-şi vor împietri inimile, aceasta fiind în şi prin ispăşirea Singurului Fiu Născut, care a fost pregătit—
Poate fi cineva salvat prin ispășirea lui Hristos, fără să fie chemat? Eu propun că chemarea și mântuirea sunt același lucru, sau cel puțin simultan.

  6 Şi astfel fiind chemaţi cu această chemare sfântă şi fiind rânduiţi în marea preoţie a ordinului sfânt al lui Dumnezeu ca să propovăduiască poruncile Lui către copiii oamenilor, pentru ca şi ei să poată să intre în odihna Lui—
După ce primește cineva chemarea, este chemarea lui să învețe pe alții. Ce trebuie să învețe? Să urmărim același drum către Hristos și frăție cu Dumnezeu.

  7 Această mare preoţie fiind după ordinul Fiului Lui, care ordin a fost încă de la crearea lumii; sau, cu alte cuvinte, fiind fără început al zilelor sau sfârşit al anilor, fiind pregătită din veşnicie în toată veşnicia, potrivit previziunii Lui despre toate lucrurile—

  8 Acum, ei au fost rânduiţi după felul acesta—fiind chemaţi cu o chemare sfântă şi rânduiţi printr-o rânduială sfântă şi luând asupra lor marea preoţie a sfântului ordin, care chemare şi rânduială şi mare preoţie sunt fără de început sau de sfârşit—

  9 Astfel ei au devenit mari preoţi pentru veşnicie, după ordinul Fiului, Singurul Născut al Tatălui, care este fără de început al zilelor sau de sfârşit al anilor, care este plin de har, de dreptate şi de adevăr. Şi aşa este. Amin.
Salvarea sau chemarea aceasta este permanentă, și aici afirmă că modul și mijloacele mântuirii nu s-au schimbat, și niciodată nu o să se schimbe--rămâne același pentru toți oameni. 

  10 Acum, aşa cum am spus despre ordinul sfânt sau această mare preoţie, mulţi au fost care au fost rânduiţi şi au devenit mari preoţi ai lui Dumnezeu; şi s-a povestit despre nemărginita lor credinţă şi pocăinţă şi despre faptele lor drepte înaintea lui Dumnezeu, ei alegând mai degrabă să se pocăiască şi să facă fapte drepte decât să piară;

  11 De aceea, ei au fost numiţi după acest ordin sfânt şi au fost sfinţiţi şi veşmintele lor au fost albite prin spălare în sângele Mielului.

  12 Acum, după ce au fost sfinţiţi de către Duhul Sfânt, având veşmintele lor făcute albe, fiind puri şi nepătaţi înaintea lui Dumnezeu, ei nu puteau să se uite la păcat decât cu groază; şi au fost mulţi, nespus de mulţi, care au fost făcuţi puri şi au intrat în odihna Domnului Dumnezeului lor.
Ne amintește de pașii de bază de Evanghelie care nu duc către Hristos.

  13 Şi acum, fraţii mei, aş vrea ca voi să vă umiliţi înaintea lui Dumnezeu şi să aduceţi rod demn de pocăinţă pentru ca şi voi să intraţi în acea odihnă.
Aici găsim o invitație directă pentru noi. Și la sfârșit, un exemplu specific cum procedura au funcționat în trecut:

  14 Da, umiliţi-vă pe voi înşivă, chiar la fel ca şi poporul din zilele lui Melhisedec, care, de asemenea, a fost un mare preot după acelaşi ordin ca acela despre care eu am vorbit, care, de asemenea, a luat asupra sa marea preoţie pentru veşnicie.

  15 Şi a fost acelaşi Melhisedec căruia Avraam i-a plătit zeciuieli; da, până şi tatăl nostru, Avraam, a plătit că zeciuială o zecime din toată avuţia sa.

  16 Acum, aceste rânduieli au fost date în felul acesta, pentru ca prin aceasta poporul să poată să-L aştepte cu nerăbdare pe Fiul lui Dumnezeu, acesta fiind un fel de ordin de-al Lui sau acesta fiind ordinul Lui şi pentru ca ei să poată să-L aştepte cu nerăbdare pe El pentru iertarea păcatelor lor, pentru ca ei să poată intra în odihna Domnului.

  17 Acum, acest Melhisedec era un rege peste ţara Salemului; iar poporul lui se stricase mult în nedreptate şi în lucruri abominabile; da, toţi oamenii se rătăciseră; erau plini de tot felul de ticăloşii;

  18 Dar Melhisedec, având credinţă mare şi primind oficiul înaltei preoţii în acord cu ordinul cel sfânt al lui Dumnezeu, a predicat pocăinţă către poporul său. Şi iată, ei s-au pocăit; iar Melhisedec a stabilit pace în ţară în zilele sale; de aceea, el a fost numit prinţul păcii, căci era regele Salemului; şi a domnit sub tatăl său.

  19 Acum, au fost mulţi înaintea lui şi au mai fost mulţi după el, dar nici unul nu a fost mai mare decât el; de aceea, ei pe el l-au menţionat în mod mai deosobit.

  20 Acum, eu nu am nevoie să repet aceasta; ceea ce am spus este îndeajuns. Iată, scripturile sunt în faţa voastră; dacă vă veţi opune lor, atunci aceasta va fi distrugerea voastră.

Ca să rezumăm, acești preoți nu sunt oameni speciale pe care trebuie să le admirăm pentru că Dumnezeu a știut înainte că ei vor fi drepți și demni și noi nu vom fi (sau chiar dacă știa așa ceva, ei erau speciale din altă cauză). Nu pot să cred așa ceva, pentru că Dumnezeu nu este părtinitor. Ei sunt numai oameni care s-au sculat și au acceptat invitația universală să venim la Hristos, și pentru că ei au făcut aceasta, viața lor au depus mărturie autentică/autorizată că este posibil să fim mântuiți. Depinde numai de noi dacă intrăm în frăția sau nu.