Întrebări pentru studiu: 1 Nefi 8-15

1. Cum a început visul lui Lehi? Care este semnificația? De ce avea visul chiar atunci?
2. Unde s-a dus Lehi mai întăi, și cum a ajuns acolo? În ce secvență apar lucruri în visul lui, și de ce?
3. Cum a fost pregătit Lehi în mod spiritual, ca să primească o revelație așa de importantă? Ce a făcut, ca să merite?

"Orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Mate 4:4)

Am tinut o pauza de cativa luni, cat am fost ocupata cu sezonul greu de munca si cu calatorii. Ma bucur sa fiu acasa!

In recent am citit un articol de la cineva, de care am un respect foarte mare--de la el am invatat despre regula de aur--si m-a impresionat foarte mult. In acest articol a scris, ca era foarte surprins cand citea Mosia 4:14--"Şi nu veţi îngădui copiilor voştri ca ei să umble flămânzi sau goi; şi nici nu veţi îngădui ca ei să încalce legile lui Dumnezeu şi să se bată şi să se certe unul cu altul şi să-l slujească pe diavol." Era surprins pentru ca acest sfat de la Regele Beniamin contrazice regula de aur. Regele Beniamin zice, de fapt, ca ar trebui sa fortam copii nostri sa tin porunciile--asta inseamna "nu veti ingadui", nu? Contrazice si D&L 121:41: "Nici o putere sau nici o influenţă nu poate şi nici nu trebuie să fie menţinută în virtutea preoţiei, decât prin convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătate şi blândeţe şi prin dragoste sinceră." Trebuie sa convingem pe copii cu rabdare si blandete, nu sa "nu ingaduim."

Dar Regele Beniamin a fost un profet, nu? Si sfatul lui a fost si scris in scripturile, cum adica sa nu fie adevarat sau bun ce a zis?

Predice lui Alma #2: Singurul lucru mai important decat toate celelalte

Alma cel tanar acuma ajunge la Ghedeon, orasul fondat de Ghedeon. Cine a fost Ghedeon? Un om drept si bun, care a incercat sa faca dreptate in timpul lui Noe (Mosiah 19). Dupa ce poporul a fost dus in sclavie, Ghedeon a facut planul cu Limhi si Ammon sa elibereasca poporul (Mosiah 22). Si cand s-a intalnit cu Nehor, care a predat viclesugul preotesc, l-a infruntat cu cuvintele lui Dumnezeu, si a fost rasplatit cu moarte (Alma 1:2-10).

In contrast cu Zarahemla (Omni 1:15-17), orasul Ghedeon a avut o baza puternica in evanghelie si dreptate, din cauza fondatorului. Si cand ajunge in Ghedeon, Alma afla ca oameni nu sunt "intr-o stare asa mare de necredinta precum erau fratii" lor (Alma 7:6).

Totusi, Alma are ceva important de predat--un mesaj potrivit pentru ei care sunt gata sa progreseze in evanghelie: "Dar iata, v-am spus ca vor fi multe lucruri care vor veni; si iata, exista un singur lucru care este mai important decat toate celelalte--doarece, iata, nu mai este mult pentru ca Mantuitorul traieste si va veni la poporul Sau" (Alma 7:8). Poate ca Alma a vorbit despre venirea Domnului la Nefitii, dar cred ca este valabil si acuma in vietile noastre, pentru ca si noi am primit promisiunea: "fiecare suflet care abandoneaza pacatele sale, si vine la Mine, si cheama numele Meu, si se supune glasului Meu, si tine poruncile Mele, va vedea fata Mea si va sti ca Eu sunt" (D&L 93:1). "Eu voi intra deodata in Templul Meu," (D&L 36:8) "pentru ca templul lui Dumnezeu este sfant, si acest templu sunteti voi" (1 Cor 3:17).

The Perfections of the Godhead

Read the previous post in this series here.

Lecture Five of the Lectures on Faith is where we start getting to the really fascinating doctrine: the Godhead. This is also the lecture that was one of the main excuses the 1921 committee used to remove them from the scriptures. The first reason was that they were "not received as revelations by the prophet Joseph Smith"--so what? He vouched for them and was willing to "be called to answer to every principle advanced." The second reason is supposedly that they are explanations of the principle of faith, but not doctrine. I disagree with this wholeheartedly. The preface to the original edition specifies that the lectures cover the "important doctrine of salvation": they represent the "Doctrine" in the title Doctrine and Covenants. And as I have said so many other times, there is only one true doctrine: the doctrine of Christ, as set forth in 2 Nephi 31 and 3 Nephi 11, and the first principle of this doctrine is faith in God--exactly what these lectures are about. I don't understand how anyone can say that these lectures are not doctrine, unless they are simply restating that the administration of the Church has removed them from the official canon. But the fact that they are not part of the canon doesn't take away the fact that they are still about the doctrine of Christ. The third reason the committee removed them was that they believed the explanation of who the Godhead is to be incorrect. They were wrong, and I'll address this in my post today. But consider this: who do you want to believe about the nature of God: Joseph Smith, who talked to Him face to face, and who vouched for the accuracy of the explanation in the Lectures on Faith, or a committee almost a century later, none of whose members ever claimed to have seen or spoken to God, making executive decisions without the sustaining vote of the Church? I'll let you decide.

Note: I highly recommend that you study Lecture Five along with D&C section 93. You'll see why shortly.

So let's get started! The first bit of confusion for me comes immediately in the second paragraph, when it begins talking about two personages, instead of the usual three. However, the lecture does specify that the Godhead consists of three people: the Father, Son and Holy Spirit, so I'm sure it's not a mistake. These two personages "constitute the great, matchless, governing and supreme power over all things--by whom all things were created and made." We are speaking of the Father and the Son. The Holy Spirit is currently being excluded from the description of the governing and creating power. More about him later.

A Correct Idea of His Attributes

Read the previous post in this series here.

I've neglected the Lectures on Faith a bit over the past few weeks; I've had a lot of other things on my mind. But in the past few days, the importance of knowing God in order to exercise faith in Him keeps coming to the forefront of my mind. So the fourth Lecture on Faith is a great place to start, with its discussion of the attributes of God.

As I said previously, I think characteristics are something you have, whereas attributes are something you are, and that is perhaps how the list of qualities in lecture Three differs from lecture Four. I'm not actually sure the difference is important. The purpose of the fourth lecture is to "show the connection there is between correct ideas of the attributes of God, and the exercise of faith in him unto eternal life" (4:1). This is a good time to remind ourselves that we are still talking about the doctrine of Christ, which is to have faith, repent, be baptized, and press forward in Christ until we obtain a sure promise of salvation from the Father (2 Ne 31). Put in context, we are still trying to figure out what it means to have the kind of faith that gets you from the first step to the last.

"For without the idea of the existence of the attributes which belong to God, the minds of men could not have power to exercise faith on him so as to lay hold upon eternal life" (LoF 4:2)--it is the mind which exercises faith, so it is essential that the mind have a correct understanding in order to "enable [us] to exercise faith in God, and through this means to be partakers of his glory" (LoF 4:3). To lay hold upon eternal life means to be partakers of his glory: something worth the effort and faith, no? So in order to exercise faith in God to reach that goal, we must know what kind of being He is (attributes), in addition to knowing what kind of powers He has or what kinds of things He can do (characteristics).

This lecture has an interesting structure: it covers each attribute three times. The first pass is just a list of scripture references referring to each quality; the second is a detailed explanation of what it means, and the third is a quick summary. I will address each attribute once, and integrate the material.

Autoritatea Credintei

Citat din Prelegeri despre Credinta care am folosit in lectia duminica trecuta. Tema: ce trebuie sa cunoastem despre Dumnezeu ca sa credinta noastra sa aiba putere pentru salvare.

Dar, de asemenea, este necesar sa stie ca El nu este partinitor, sa aiba o idee despre toate celelalte lucruri minunate din caracterul Lui, iar daca acest lucru ar lipsi atunci nu si-ar putea exercita credinta in El. Pentru ca daca El ar fi partinitor, ei nu ar stie care sunt privilegiile lor, nici nu ar avea de unde sa stie pana unde au autoritate de a-si exercita credinta in El, sau daca chiar au vreo autoritate. Totul ar fi o mare confuzie. In momentul in care mintiile oamenilor ar intelege adevarul cu privire la acest lucru, ca El nu este partinitor, ei ar intelege ca au autoritate prin credinta de a obtine viata eterna, comorile cerului, deoarece Dumnezeu nu este partinitor si ca toti oameni din fiecare natiune au privilegii egale.

Prelegeri Despre Credinta 3:23


Vezi, de asemenea:

• 2 Nefi 26:33
• Alma 32:23
• Faptele 10:34-35

Daca stii engleza, iti recomand articolul acesta, care scrie foarte clar despre drepturile oamenilor inaintea Domnului: http://www.whatsoeverisgood.com/what-ordain-women-and-men-dont-understand-about-the-priesthood/

Predice lui Alma #1: "Aceasta mareata schimbare in inima" (Zarahemla)

Citeste blogul anterior despre Alma cel tanar.

Alma cel tanar a inceput misiunea lui in Zarahemla, orasul lui, capitolul nefitiilor. Chiar in cel mai mare oras, orasul in care traia liderul lor spiritual, unde a fost fondata biserica lor, oamenii aveau nevoie mare de "cuvantul lui Dumnezeu" (Alma 4:19).

In acordare cu cele trei motive al lui (vezi blogul anterior), Alma incepe cu un pic de istorie, si le aduce aminte de intamplari din ultima generatie: Alma cel varstnic, Regele Noe, Abinadi, scapare de la Noe, scapare de la Amulon, etc. Le aduce aminte pe poporul ca ei au scapat numai prin puterea lui Dumnezeu. Tot asta este usor de reamintit. Dar, in versetul 6: "Si mai mult, ati pastrat suficient in amintire ca El a eliberat sufletele lor din iad?" Sa nu uitam ca miracolul, sau "scapare" cea mai mare a fost ca ei au fost mantuiti.

In continuare: "Iata, El a schimbat inimile lor; da, El i-a trezit dintr-un somn adanc, iar ei s-au trezit la Dumnezeu. Iata, erau in mijlocul intunericului; cu toate acestea, sufletele lor erau iluminate de lumina cuvantului nepieritor; da, ei erau incercuiti de legaturile mortii si de lanturile iadului si distrugerea nepieritoare ii astepta" (v. 7). Salvarea spirituala a fost mai valoroasa decat salvarea fizica, si robie actuala a fost nimic fata de intunericul spiritual.

Versetul 9: "Si va spun voua ca ei sunt salvati." De ce sunt, si nu erau? Nu erau o alta generatie, si probabil toti decedati deja? De ce nu vorbim de ei in trecut? Pentru ca "a fi salvat" nu este un eveniment, ci o stare de a fi. Ei au fost, si acuma sunt in starea salvarii--este ceva vesnica, indiferent daca mai traieste omul pe pamant sau nu.